COMUNICAT DE PRESĂ

14.04.2022

 

            Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele :

 

            În data de 11.04.2022 procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii Balea Cosmin şi Stoica Marian pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”,prev. de art. art. 228 al.1 rap. la art. 229 al.1, lit.b)  şi al.2, lit.b) din C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C.pen., în sarcina acestora reţinându-se că în noaptea de 08/09.04.2022, împreună cu inculpatul Eremia Ciprian, au pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate N. N. din localitatea Vişani şi dintr-o anexă au sustras şapte ovine (miei) şi trei câini ciobăneşti.

 

           Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, măsură care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.