COMUNICAT

 

 

            Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lāngă Judecătoria Brăila este īmputernicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

La data de 17.06.2022, Parchetul de pe lāngă Judecătoria Brăila a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, īncepānd cu data de 17.06.2022 a unei persoane cercetate īn calitate de inculpat pentru săvārşirea a două infracţiuni de agresiune sexuală, prevăzute de art.219 alin.1 și alin.2 lit.c) Cod penal, īn concurs real.

 

Din materialul probator administrat īn cauză s-a reţinut că:

 

La data de 09.02.2022, īn jurul orei 06.40, aflāndu-se pe bicicletă, inculpatul a urmărit-o pe o persoană vătămată minoră, după care a lovit-o cu palma peste fund, īn timp ce aceasta se īndrepta către şcoala unde īnvaţă.

 

De asemenea, tot la data de 09.02.2022, īn intervalul orar 06:30-06.40,   aflāndu-se pe bicicletă, acelaşi inculpat a agresat sexual o altă persoana vătămată minoră care se deplasa pe stradă, īn municipiul Brăila.

             Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lāngă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile.

 

Cercetările continuă īn vederea lămuririi tuturor īmprejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

 

Precizăm că īnceperea urmăririi penale in rem, respectiv punerea īn mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, avānd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, īn nicio situaţie, să īnfrāngă principiul prezumţiei de nevinovăţie.