COMUNICAT

 

 

            Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

La data de 13.07.2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13.07.2022 a unei persoane cercetate în calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art.336 al.1 Cod penal (faptă din data de 22.05.2022), conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art.335 al.2 Cod penal (faptă din data de 11.07.2022) şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art.336 al.1 Cod penal (faptă din data de 11.07.2022), toate cu aplicarea art.38 al.1 Cod penal.

 

Din materialul probator administrat în cauză s-a reţinut faptul că, la data de 22.05.2022, în jurul orelor 09.07, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din municipiul Brăila având o alcoolemie peste limita legală  (1,82 g ‰) şi ulterior, la data de 11.07.2022, în jurul orelor 19.46, acelaşi inculpat, a condus autoturismul pe drumurile publice din municipiul Brăila, deşi avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată şi avea o alcoolemie peste limita legală (2,40 g‰).

 Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile.

 Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

 

Precizăm că începerea urmăririi penale in rem, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.