COMUNICAT  DE  PRESĂ

 

 

            Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele :

 

                În data de 06.03.2023, ora 20:40, organele de cercetare penală din cadrul IPJ Brăila – Poliţia oraşului Făurei au dispus luarea măsurii reţinerii pe o durată de 24 ore faţă de inculpatul Mustafa Fănel, în vârstă de  43 ani, pentru comiterea infracțiunii de „viol ”, prev. de art.218 alin.1 şi alin.3 lit. a), b) şi c) din  C.pen.

         În fapt, din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, în sarcina inculpatului Mustafa Fănel s-a reținut că în seara zilei de 04.03.2023, în jurul orei 19:00, profitând că ceilalţi membrii ai familiei plecaseră temporar de la domiciliul său situat în or. Făurei, str. Nisipuri, nr. 14, jud. Brăila şi rămăsese doar cu nepoata sa M. R. M., în vârstă de 5 ani şi 8 luni, care se afla în îngrijirea sa şi a soţiei sale, inculpatul Mustafa Fănel a întreţinut cu aceasta un raport sexual oral, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate minore de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, precum şi de împrejurarea că aceasta are o deficienţă de vorbire, neputând relata despre fapta comisă de inculpat.

         Urmare a propunerii formulate de procurorul din cadrul unităţii noastre, Judecătoria Făurei a dispus luarea măsurii arestării preventive fată de  inculpatul Mustafa Fănel pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 07.03.2023.

          Facem precizarea că în cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, iar măsura dispusă de instanță nu este de natură să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

         Prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 28 al.4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului CMS nr. 197/2019.

        

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT