COMUNICAT DE PRESĂ

 

16.11.2023

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila, în data de  15.11.2023, la propunerea organelor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, efectuarea unor percheziţii la sediul unei persoane juridice şi domiciliul unei persoane fizice.

A fost pus în executare un mandat de percheziţie pe raza municipiului Brăila şi două mandate de percheziţie pe raza judeţului Brăila, în cadrul unui dosar penal având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, fiind ridicate bunuri vizând activitatea infracţională desfăşurată de o persoană juridică şi o persoană fizică.

Urmare percheziţiilor efectuate, în cauză urmează a fi instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor persoanei juridice şi persoanei fizice, efectuată o percheziţie informatică şi continuate cercetările în vederea aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele.

În cauză, prejudiciul total cauzat urmează a fi stabilit la finalizarea activităţilor aflate în curs de desfăşurare.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.