COMUNICAT

24.11.2023

 

            Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

 

La data de 15.11.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.11.2023 a unei persoane cercetate în calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art.253 al.4 Cod penal, cu aplicarea art.44 al.1 Cod penal.

Din materialul probator administrat în cauză s-a reţinut faptul că, în noaptea de 06/07.11.2023, în jurul orelor 23.44, inculpatul a provocat distrugerea prin incendiere, cu intenţie, a unui număr de 3 (trei) pubele de gunoi aparţinând unei unităţi comerciale de pe raza municipiului Brăila, incendiu ce s-a extins şi la un autoturism parcat în imediata apropiere, prin fapta sa cauzând importante prejudicii materiale.

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că începerea urmăririi penale in rem, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

La data de 16.11.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.11.2023 a unei persoane cercetate în calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 alin.(1) Cod penal, raportat la art.228 alin.(1) – art.229 alin.(1) lit.b) și d) Cod penal, cu aplicarea art.44 alin.(1) Cod penal (fapta din 08/09.07.2023) şi furt calificat, prevăzută de art.228 alin.(1) – art.229 alin.(1) lit.b), c), d), alin.(2) lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.35 alin. (1) Cod penal, art.44 alin.(1) Cod penal şi art.77 lit.a) Cod penal (8 acte materiale).

Din materialul probator administrat în cauză s-a reţinut faptul că, în noaptea de 08/09.07.2023, în jurul orei 05:00, prin forțarea ușii de acces, inculpatul a pătruns într-o sală de jocuri aparținând unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Brăila, de unde a încercat să sustragă bunuri.

 De asemenea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale:

             În noaptea de 29/30.09.2023, prin spargerea unui geam și forțarea unei ferestre, a pătruns într-un magazin alimentar din municipiul Brăila, de unde a sustras bani şi bunuri, cauzând un prejudiciu total în valoare de 420 lei.

            În noaptea de 10/11.10.2023, în jurul orelor 02:00, în baza unei înţelegeri anterioare, în timp ce o altă persoană asigura paza locului faptei, împreună cu o altă persoană necunoscută, prin forţarea ușii de acces și fiind mascat pentru ascunderea fizionomiei, a pătruns într-un spațiu comercial din municipiul Brăila, de unde a sustras bunuri în valoare de 13.000 lei.

            În noaptea de 21/22.10.2023, prin forțarea unșii de acces a pătruns într-un chioșc alimentar din municipiul Brăila, de unde a sustras suma de 270 de lei.

             În noaptea de 26/27.10.2023, în jurul orelor 02.26, prin forţarea ușii de acces a pătruns într-un spațiu comercial din municipiul Brăila și a încercat să sustragă bunuri.

            În noaptea de 26/27.10.2023, în jurul orelor 05:14, prin forţarea ușii de acces și fiind mascat pentru ascunderea fizionomiei, a pătruns într-un spațiu comercial din municipiul Brăila şi a sustras suma de 200 lei, proveniți din încasările zilnice.

            În noaptea de 30/31.10.2023, prin forțarea sistemelor de asigurare ale ușii de acces din spate, a încercat să sustragă bunuri dintr-un magazin alimentar din municipiul Brăila.

            La sfârșitul lunii octombrie 2023, prin forțarea geamului și escaladarea ferestrei de la balcon, a pătruns într-un apartament din municipiul Brăila şi, de aici, a sustras mai multe bunuri în valoare de circa 5.000 lei.

            În noaptea de 06/07.11.2023, în baza unei înţelegeri anterioare, în timp ce o altă persoană a asigurat paza locului faptei, prin forțarea geamului și escaladarea ferestrei de la balcon, a pătruns într-un apartament din municipiul Brăila şi a sustras mai multe bunuri în valoare de circa 10.000 lei

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că începerea urmăririi penale in rem, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

La data de 19.11.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 19.11.2023 a unei persoane cercetate în calitate de inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prevăzute de art.47 alin.1 din Legea nr.217/2003 și lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal.

Din materialul probator administrat în cauză a reieşit că, în data de 18.11.2023, în jurul orei 14:30,  inculpatul s-a deplasat la domiciliul fostei sale concubine, de pe raza judeţului Brăila, încălcând, astfel, obligațiile impuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Brăila și,  pe fondul unor tensiuni anterioare, a lovit victima în mod repetat, în zona capului și a toracelui, provocându-i leziuni traumatice pentru care a necesitat, pentru vindecare, între 8 și 10 zile de îngrijiri medicale.

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că începerea urmăririi penale in rem, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

  

La data de 23.11.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23.11.2023 faţă de doi inculpaţi, primul inculpat (aflat în stare de control judiciar în altă cauză penală) fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.(1) Cod Penal raportat la art.229 alin.(1) lit.d) şi alin.(2) lit.b) Cod Penal, cu aplicarea art.77 lit.a) şi d) Cod Penal (perioada 07.09.2023-20.09.2023), furt calificat, prevăzută de art.228 alin.(1) Cod Penal raportat la art.229 alin.(1) lit.d) şi alin.(2) lit.b) Cod Penal, cu aplicarea art.77 lit.a) şi d) Cod Penal (în perioada 17.09.2023-22.09.2023), furt calificat, prevăzută de art.228 alin.(1) Cod Penal raportat la art.229 alin.(1) lit.b) şi d) şi alin.(2) lit.b) Cod Penal, cu aplicarea art.77 lit.d) Cod Penal (noaptea de 08/09.09.2023), complicitate la furt calificat, prevăzută de art.48 alin. (1) rap. la art.228 alin.(1) Cod Penal raportat la art.229 alin.(1) lit.b), c) şi d) şi alin.(2) lit.b) Cod Penal, cu aplicarea art.77 lit.d) Cod Penal (noaptea de 01/02.11.2023), furt calificat, prevăzută de art.228 alin.(1) Cod Penal raportat la art.229 alin. (1) lit.b) şi d) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 lit.d) Cod Penal (noaptea de 12.11.2023), toate cu aplicarea art.38 alin. (1) Cod Penal.

Al doilea inculpat, minor, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod Penal raportat la art.229 alin.(1) lit.d) şi alin. (2) lit.b) Cod Penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod Penal şi art.113 alin.(2) Cod Penal (perioada 07.09.2023-20.09.2023),furt calificat, prevăzută de art.228 alin. (1) Cod Penal raportat la art.229 alin.(1) lit.d) şi alin. (2) lit.b) Cod Penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod Penal şi art.113 alin. (2) Cod Penal (în perioada 17.09.2023-22.09.2023), furt calificat, prevăzută de art.228 alin.(1) Cod Penal raportat la art.229 alin.(1) lit.b) şi d) şi alin.(2) lit.b) Cod Penal, cu aplicarea art.113 alin.(2) Cod Penal (noaptea de 08/09.09.2023), furt calificat, prevăzută de art.228 alin. (1) Cod Penal raportat la art.229 alin. (1) lit.b), c) şi d) şi alin. (2) lit.b) Cod Penal, cu aplicarea art.113 alin. (2) Cod Penal (noaptea de 01/02.11.2023), furt calificat, prevăzută de art.228 alin. (1) Cod Penal raportat la art.229 alin.(1) lit.b) şi d) Cod Penal, cu aplicarea art.113 alin. (2) Cod Penal (noaptea de 12.11.2023), toate cu aplicarea art.38 alin. (1) Cod Penal.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada 07.09.2023-20.09.2023, inculpatul major, împreună cu inculpatul minor şi o altă persoană au pătruns, prin forţarea ferestrelor şi a uşilor de acces, într-o locuinţă din judeţul Brăila, de unde au sustras mai multe bunuri.

În perioada 17.09.2023-22.09.2023, inculpatul major, împreună cu inculpatul minor şi o altă persoană au pătruns, prin forţarea ferestrelor şi a uşilor de acces, într-o locuinţă din judeţul Brăila, de unde a sustras mai multe bunuri.

În noaptea de 08/09.09.2023, ambii inculpaţi au pătruns, prin forţarea ferestrelor, în incinta unei unităţi comerciale de pe raza unei localităţi din judeţul Brăila, de unde au sustras un seif conţinând suma de 5.000 de lei.

În noaptea de 01/02.11.2023, cu sprijinul inculpatului major, inculpatul minor, prin forţarea ferestrelor şi purtând o mască, a pătruns în incinta unei unităţi comerciale de pe raza judeţului Brăila, de unde a sustras suma de 2.570 de lei.

În noaptea de 12.11.2023, în jurul orei 04:30, ambii inculpaţi au pătruns, prin efracţie, în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Brăila şi, din interior au sustras o borsetă conţinând suma de 25.000 de lei.

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că începerea urmăririi penale in rem, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

La data de 23.11.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23.11.2023 faţă de doi inculpaţi, primul cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art.233 raportat la art.234 al.1 lit.a şi d Cod penal, iar al doilea inculpat fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prevăzută de art.48 al.1 Cod penal raportat la art.233 raportat la art.234 al.1 lit.a şi d Cod penal.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 22.11.2023, orele 22.35, după ce au urmărit victima care a coborât dintr-un mijloc de transport în comun, în municipiul Brăila, primul inculpat i-a sustras acesteia poşeta cu bani şi bunuri, prin ameninţări şi acte de violenţă fizică ce i-au creat victimei leziuni traumatice care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale, al doilea inculpat oferind sprijin prin asigurarea pazei locului faptei şi ulterior, cei doi împărţind în mod egal produsul infracţional.

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că începerea urmăririi penale in rem, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT,