COMUNICAT DE PRESĂ

22.08.2024

 

Biroul de informare publică şi relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

La data de 22.08.2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat Judecătoriei Brăila luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) şi alin. (21) lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. (1) Cod penal.

 

În fapt, s-a reţinut că la data de 20.07.2024, în jurul orei 10:40, în timp ce se aflau la intrarea în satul Valea Cânepii din Judeţul Brăila, în afara părţii carosabile, a agresat fizic persoana vătămată, respectiv a lovit-o cu pumnul în zona feţei, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

 

Solicitarea parchetului a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila, dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.08.2024.

 

Cercetările s-au desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Serviciul de Investigaţii Criminale.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a mijloacelor de probă, activități procesuale care nu pot, sub nicio formă, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.